Aș vrea să-mi plâng trăirile sihastre,
Umblarea-mi pe cărările pustii,
Când nu știam că dincolo de astre,
Există-un Dumnezeu din veșnicii!

N-am cunoscut și parcă mi-e rușine,
Că am trăit haotic, dus de vânt,
M-am înfruptat din simț și rațiune,
Crezând că asta-i totul pe pământ!

Aveam ades mustrări de conștiință
Și nu știam de unde-aceste stări,
Umplut de eu și multă cunoștință,
Nu ascultam a zărilor chemări!

Aveam îndestulare-aveam de toate
Și nu zăream sfârșitul niciodat',
Dar într-o zi, aud un glas în șoapte:
"Ești mântuit? Ți-ai plâns al tău păcat?"

Privesc uimit, nu înteleg, mi-e frică
Și îndrăznesc să-ntreb: "Tu cine ești?"
"Sunt Cel ce Sunt! Hai, vino, te ridică,
Te-aștept să vii și să te pocăiești!"

Cu un fior ce-l simt chiar și acuma,
M-am apropiat de cruce, de calvar,
Îngenuncheat, mi-am lepădat cutuma
Și-am îmbrăcat al dragostei sfânt har!

Isus Cristos mi-a mângâiat obrazul
Și mi-a vorbit duios: "Copil iubit,
Eu am oprit și vântul și talazul,
Ca tu să crezi și să fii mântuit!

Eu n-am privit la fața ta vreodată,
Ci doar la duhul tău împovărat
Și n-am venit să judec după faptă,
Ci ca să iert, prin sângele-Mi vărsat!"

Nu am să-mi plâng visările trecute,
Ci doar umblarea fără de Cristos,
Căci m-a cules din văile pierdute
Și azi trăiesc prin Domnul, bucuros!

Slavă-I aduc cu inima smerită,
În rugăciuni aprinse-I mulțumesc,
Mi-a dat viața cea de mult râvnită,
Îi cânt și-I spun: Isuse, Te iubesc!

10/09/2025, Popești-HD- Lucica Boltasu